Majoritatea fetelor s-au gândit măcar o dată să facă videochat sau le-a trecut măcar puțin prin minte întrebarea dacă ar fi o decizie bună sau una pe care ar regreta-o.
În primul rând, videochatul nu presupune muncă fizică, deci poate fi făcut de orice fată care dispune de puțin curaj și de imaginație. Tot ce trebuie să faci este să discuți cu alte persoane (din străinătate), să flirtezi prin intermediul chat-ului, să le faci să se simtă bine și să te simți și tu bine. Deci te distrezi și ești plătită pentru asta.
În al doilea rând, sumele câștigate din videochat sunt foarte mari, iar acest fapt este dovedit de toate fetele care în doar un an, au reușit să-și achiziționeze un apartament, o mașină de lux și să aibă bani la discreție. În plus, pe lângă acest salariu, primești bonusuri substanțiale când te angajezi, de sărbători și cu alte ocazii.
Dacă totul sună prea bine până aici, îți spunem și că studiourile de videochat sunt legale și funcționează în concordanță cu legile din România, deci dispui de un contract de muncă. În plus, ți se oferă confidențialitate maximă cu privire la locul de muncă, iar pe contractul de muncă sau pe orice act al companiei de videochat nu apare cuvântul de videochat, pentru că multe fete preferă să ascundă acest lucru, așa că pe contract această poziție apare ca manechin sau operator PC. Deci nu ai de ce să-ți faci griji că cineva va afla cu ce te ocupi, dacă ești o persoană timidă sau ți-e frică de ce vor spune persoanele care te cunosc și care îți sunt apropiate.
De asemenea, locațiile de videochat sunt poziționate în centrul orașului din care fac parte, iar acestea sunt amenajate în condiții de lux, pentru a-ți conferi un sentiment de siguranță, confort și profesionalism. Astfel, vei lucra într-un mediu plăcut, unde nici nu vei simți că ești la muncă, ci într-o cameră de lux a unui hotel de vacanță.
Totodată, camerele studioului sunt echipate cu cele mai performante echipamente (calculatoare de ultimă generație conectate la internet de mare viteză, microfoane profesionale, camere web HD etc).
De asemenea, studiourile de videochat îți pun la dispoziție persoane care te ajută la început să te perfecționezi, make-up artiști care te ajută să te aranjezi înainte de a începe sesiunea pentru a atrage cât mai mulți clienți, deci pentru a câștiga cât mai mulți bani.
De asemenea, studiourile de videochat îți pun la dispoziție persoane care te ajută la început să te perfecționezi, make-up artiști care te ajută să te aranjezi înainte de a începe sesiunea pentru a atrage cât mai mulți clienți, deci pentru a câștiga cât mai mulți bani.