Lucruri neînsemnate, dar importante
Una dintre marile lipsuri cu care se confruntă piața românească, fie ea în mediul online sau "real", este un loc de achiziționare a articolelor care sunt extrem de importante, dar pe care le trecem cu vederea, unele dintre acestea fiind articolele din categoria feronerie, care includ un număr mare de produse. Bineînțeles că în primă instanță ne gândim la faptul că acest lucru este firesc, având în vedere că sunt utilizate în industriile care fabrică și asamblează mobilierul sau diversele produse din jurul nostru pe care le folosim cu regularitate. Este perfect adevarat. Însă după cum am spus, doar în primă instanță. În realitate însă, lucrurile stau puțin altfel. Deși se folosesc în fabrici sau prin depozitele de asamblare, articolele mărunte ar trebui să poată fi achiziționate cu încredere și dintr-o sursă sigură, în cazul vreunei eventuale defecțiuni al unei din acele componente să poată fi schimbată. Desigur, asta se face de obicei la sediu. Însă în unele situații, schimbarea componentei este o treabă extrem de ușoară, care nu necesită drumul până la depozite sau fabrici. Așadar, schimbarea poate fi făcută de oricine, la el acasă. Privind astfel problema, este necesară existența acestor piese pe piață în condiții sigure. Și spun condiții sigure pentru că sunt pline colțurile străzilor de vânzători ambulanți care vând piese contrafăcute, de o calitate îndoielnică. Banii sunt irosiți, nu există garanția calității, nu există posibilități de returnare și nu sunt întotdeauna compatibile unele cu celelalte. De aceea, acest segment de piață trebuia satisfăcut în cele din urmă.
Lucru care s-a întâmplat. Magazinele universale au raioane pentru o parte din aceste produse. Însă erau destul de amestecate. De aceea, online-ul a oferit posibilitatea de a găsi produse pe categorii. Spre exemplu, site-ul www.tente.com/ro-ro este specializat în vânzările de roți și role. Gama este diversă și cuprinderole, jante, roți pentru scaune, mobilier, roți design, roți cu suport de oțel. roți pentru industria aeronautica, roți pentru cărucioare supermarket, roți cu suport din oțel inoxidabil, roți pentru paturi de spital, accesorii, aparate tehnice medicale, roți industriale, roți silențioase, roți cu blocare centrală sau roți cu stivuitoare. Astfel s-a creat un mediu prielnic achiziționării produselor, având calitatea garantată, produsele sunt noi, originale, compatibile cu modelul obiectului de care urmează să fie atașate. Fie că vorbim de roțile de la scaunul de birou care s-au rupt, fie că vorbim de jante de mașină sau de orice altceva, se face comanda care va ajunge în cel mai scurt timp la destinatar. Raportul calitate-preț este pe accesibil oricui. Astfel, oricine poate beneficia de servicii calitative indiferent de situația materială. Indiferent că vorbim de uz industrial sau casnic, comenzile sunt respectate în cel mai scurt timp.
Astfel de site-uri sunt soluția cea mai accesibilă pentru a intra în posesia unor elemente ale produselor de uz casnic sau industrial care necesită înlocuirea, deoarece se scutesc bani, energie și timp, nefiind necesară căutarea sau deplasarea până la depozite. Totul este la un click distanță, se oferă garanția că produsele sunt originale și de cea mai bună calitate.